6
1 Isus a plecat de acolo și a venit în ținutul Său natal, iar ucenicii Lui L-au urmat.
2 Când a sosit ziua de Sabat, a început să dea învățătură în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, rămâneau uimiți și ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I-a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
3 Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, printre noi?” Și găseau în El o pricină de poticnire.
4 Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este lipsit de cinste decât în ținutul său, între rudele sale și în casa sa.”
5 Și nu a putut să facă acolo nicio minune, decât că Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat.
6 Și Se mira de necredința lor.
Apoi străbătea satele din jur, dând învățătură.
7 I-a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate.
8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, în afară de un singur toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
9 ci să fie încălțați cu sandale și să nu poarte două cămăși.
10 Și le zicea: „În orice casă veți intra, rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.
11 Iar dacă în vreun loc oamenii nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor de îndurat pentru Sodoma sau Gomora decât pentru cetatea aceea!”
12 Ei au plecat și au predicat ca oamenii să se pocăiască.
13 Scoteau mulți demoni, ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și îi vindecau.
14 Regele Irod a auzit despre Isus, căci Numele Lui ajunsese cunoscut, și zicea: „Ioan Botezătorul S-a sculat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!”
15 Alții însă ziceau: „Este Ilie!” Iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeții de demult.”
16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Acesta este Ioan, cel căruia eu i-am tăiat capul; el s-a sculat din morți!”
17 Căci Irod însuși trimisese să-l prindă pe Ioan și îl legase în temniță din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pentru că se căsătorise cu ea.
18 Fiindcă Ioan îi spunea lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să o ai de soție pe nevasta fratelui tău!”
19 Irodiada îi purta pică și voia să-l omoare, dar nu putea;
20 căci Irod se temea de Ioan, știind că este un bărbat drept și sfânt, și îl ocrotea; când îl auzea vorbind, stătea mult pe gânduri, dar îl asculta cu plăcere.
21 A venit însă o zi prielnică atunci când Irod, de ziua lui de naștere, a dat un ospăț pentru dregătorii săi, pentru mai-marii oștirii și pentru fruntașii Galileii.
22 Fiica Irodiadei a intrat și a dansat, plăcându-le lui Irod și celor ce ședeau la masă împreună cu el. Regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei și îți voi da!”
23 Și i-a întărit promisiunea cu jurământ: „Orice îmi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din regatul meu!”
24 Ea a ieșit și a întrebat-o pe mama sa: „Ce să cer?”
Iar aceasta i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
25 Fata s-a întors îndată, în grabă, la rege și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!”
26 Regele s-a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor sale și a celor ce ședeau la masă, n-a vrut s-o refuze.
27 Regele a trimis îndată un ostaș din gardă și i-a poruncit să aducă capul lui Ioan. Ostașul s-a dus, i-a tăiat capul în temniță,
28 l-a adus pe o tavă și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29 Când au auzit ucenicii lui Ioan despre aceasta, au venit, i-au ridicat trupul neînsuflețit și l-au pus într-un mormânt.
30 Apostolii s-au adunat la Isus și I-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce îi învățaseră pe oameni.
31 El le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei nu aveau răgaz nici măcar să mănânce.
32 Au plecat deci cu barca spre un loc pustiu, doar ei singuri.
33 Dar mulți i-au văzut plecând, L-au recunoscut și au alergat într-acolo pe jos, din toate cetățile, și au ajuns înaintea lor, adunându-se la El.
34 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-au păstor; și a început să-i învețe multe lucruri.
35 Cum se făcuse deja târziu, ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și este deja târziu.
36 Lasă-i să plece, ca să se ducă prin cătunele și satele din împrejurimi și să-și cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce.”
37 Dar El, răspunzând, le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!”
Ei I-au spus: „Să ne ducem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?”
38 El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți.”
După ce au aflat, I-au răspuns: „Cinci pâini și doi pești.”
39 Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți în cete, pe iarba verde.
40 Și s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci.
41 El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă oamenilor; de asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești.
42 Au mâncat toți și s-au săturat;
43 și au strâns douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești.
44 Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
45 Îndată după aceea, Și-a silit ucenicii să se urce în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt, spre Betsaida, în timp ce El urma să lase mulțimea să plece.
46 După ce Și-a luat rămas-bun de la oameni, S-a dus pe munte ca să Se roage.
47 Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe țărm.
48 A văzut că se chinuiau vâslind, căci vântul le era potrivnic. Înspre a patra strajă a nopții, a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei.
49 Dar, când L-au văzut umblând pe mare, ei au crezut că este o nălucă și au țipat;
50 căci toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Însă El le-a vorbit îndată și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!”
51 Apoi S-a urcat în barcă la ei, și vântul a încetat. Iar ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor și se minunau,
52 fiindcă nu înțeleseseră minunea cu pâinile, căci inima le era împietrită.
53 După ce au trecut marea, au ajuns în ținutul Ghenezaretului și au tras la țărm.
54 Cum au coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut îndată;
55 au alergat prin toate împrejurimile și au început să-i aducă pe rogojini pe cei bolnavi, oriunde auzeau că Se află El.
56 Și oriunde intra El — în sate, în cetăți sau în cătune — îi puneau pe bolnavi prin piețe și Îl rugau să le dea voie doar să se atingă de ciucurele hainei Lui. Și toți câți Îl atingeau erau vindecați.