13
1 Pe când ieșea El din Templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: „Învățătorule, privește ce pietre și ce clădiri mărețe!”
2 Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste clădiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
3 Apoi, pe când ședea El pe Muntele Măslinilor, în fața Templului, Petru, Iacov, Ioan și Andrei L-au întrebat deoparte: 4 „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să se împlinească toate acestea?”
5 Atunci Isus a început să le spună: „Vedeți să nu vă înșele cineva! 6 Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Acela!»* și vor înșela pe mulți.
7 Când veți auzi de războaie și de vești de războaie, să nu vă înspăimântați; căci aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar încă nu va fi sfârșitul. 8 Un neam se va ridica împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete și tulburări. Aceste lucruri vor fi doar începutul durerilor nașterii.
9 Voi însă luați seama la voi înșivă! Căci vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și veți fi bătuți în sinagogi; din cauza Mea veți fi duși înaintea cârmuitorilor și a regilor, ca mărturie pentru ei. 10 Dar mai întâi trebuie ca Vestea Bună să fie predicată tuturor neamurilor. 11 Când vă vor duce ca să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijorați dinainte cu privire la ce veți vorbi și nici să nu vă pregătiți răspunsul; ci să vorbiți orice vi se va da în ceasul acela. Căci nu voi veți fi cei ce vor vorbi, ci Duhul Sfânt.
12 Fratele își va da fratele la moarte, și tatăl pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinților și îi vor da la moarte. 13 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, acela va fi mântuit.
14 Când veți vedea «urâciunea pustiirii»,✡ despre care a vorbit profetul Daniel, stând acolo unde nu se cade să fie (cine citește să înțeleagă!), atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți; 15 cine va fi pe acoperișul casei să nu coboare, nici să nu intre în casă ca să-și ia ceva din ea; 16 și cine va fi pe câmp să nu se întoarcă să-și ia haina. 17 Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 18 Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna. 19 Căci în zilele acelea va fi un necaz atât de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii pe care a creat-o Dumnezeu și până acum, și cum nici nu va mai fi vreodată. 20 Și dacă Domnul n-ar fi scurtat zilele acelea, nimeni n-ar fi scăpat cu viață; dar le-a scurtat de dragul celor aleși, pe care Și i-a ales El. 21 Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici!» sau: «Iată-L acolo!», să nu credeți! 22 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și profeți mincinoși, care vor face semne și minuni pentru a-i duce în rătăcire, dacă ar fi cu putință, chiar și pe cei aleși. 23 Voi însă păziți-vă!
Iată, v-am spus totul dinainte. 24 Dar în zilele acelea, după necazul acela, soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina, 25 stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.✡ 26 Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu mare putere și slavă. 27 Atunci El Își va trimite îngerii și îi va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
28 Învățați de la smochin pilda aceasta: când mlădița lui devine fragedă și înfrunzește, știți că vara este aproape. 29 Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, chiar la uși. 30 Adevărat vă spun că nu va trece această generație† până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. 31 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece nicidecum.
32 Însă cu privire la ziua aceea sau la ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. 33 Luați seama, vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va sosi vremea aceea!
34 Este ca atunci când un om pleacă într-o călătorie în altă țară: își lasă casa, dă autoritate robilor săi, fiecăruia îi împarte lucrul lui, iar portarului îi poruncește să vegheze. 35 Vegheați dar, pentru că nu știți când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau dimineața; 36 temându-vă ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. 37 Iar ceea ce vă spun vouă, le spun tuturor: Vegheați!”
* 13:6 Literal, „EU SUNT!”. ✡ 13:14 Daniel 9:27; 11:31; 12:11 ✡ 13:25 Isaia 13:10; 34:4 † 13:30 Cuvântul tradus prin „generație” („genea”) poate însemna și „neam”, „popor” sau „familie”.