12
1 Apoi a început să le vorbească în pilde: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat în ea un teasc, a zidit un turn de pază, a dat-o în arendă unor viticultori și a plecat într-o altă țară.
2 La vremea culesului, a trimis la viticultori un rob, ca să ia de la ei partea lui din roadele viei.
3 Ei însă l-au pus mâna pe el, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4 Stăpânul a trimis din nou la ei un alt rob; dar ei l-au lovit cu pietre, l-au rănit la cap și l-au alungat batjocorit.
5 A mai trimis un altul, și pe acela l-au omorât; apoi a trimis mulți alții, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorât.
6 Mai avea încă unul singur: un fiu preaiubit. La urmă, l-a trimis pe el la ei, zicând: «De fiul meu vor avea respect!»
7 Dar viticultorii aceia și-au zis între ei: «Acesta este moștenitorul! Veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră!»
8 Și au pus mâna pe el, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie.
9 Ce va face, așadar, stăpânul viei? Va veni, îi va nimici pe viticultorii aceia și va da via altora.
10 Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură:
«Piatra pe care au respins-o zidarii
a ajuns să fie în capul unghiului;
11 de la Domnul a venit lucrul acesta
și este minunat în ochii noștri»?”
12 Ei căutau să pună mâna pe El, dar s-au temut de mulțime; căci pricepuseră că împotriva lor rostise pilda aceasta. Și L-au lăsat și au plecat.
13 Apoi au trimis la El pe unii dintre farisei și dintre irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
14 Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și că nu-Ți pasă de gura nimănui, căci nu cauți la fața oamenilor, ci îi înveți calea lui Dumnezeu în adevăr. Este îngăduit să plătim bir Cezarului sau nu?
15 Să plătim sau să nu plătim?”
Cunoscându-le fățărnicia, El le-a răspuns: „De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd!”
16 Ei I-au adus un dinar.
Și El i-a întrebat: „Ale cui sunt chipul acesta și inscripția?”
„Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.
17 Atunci Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
Și ei au rămas plini de uimire față de El.
18 Au venit apoi la El niște saduchei — care spun că nu există înviere — și L-au întrebat, zicând:
19 „Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, dacă moare fratele cuiva și lasă în urmă o soție, dar nu lasă copii, fratele lui să o ia de soție pe văduvă și să-i ridice urmași fratelui său.
20 Erau deci șapte frați. Primul și-a luat o soție și a murit fără să lase urmași.
21 Al doilea a luat-o de soție și a murit, fără să lase nici el urmași. La fel și al treilea.
22 Toți șapte au luat-o și n-au lăsat urmași. La urmă, după ei toți, a murit și femeia.
23 La înviere, când se vor scula din morți, a căruia dintre ei va fi ea soție? Căci toți șapte au avut-o de soție.”
24 Isus le-a răspuns: „Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci, atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri.
26 Iar în ceea ce privește învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în pasajul despre Rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, spunând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»?
27 El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Voi sunteți deci într-o mare rătăcire!”
28 Unul dintre cărturari, care-i auzise discutând și văzuse că Isus le răspunsese bine, s-a apropiat și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
29 Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: «Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn;
30 și să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta.» Aceasta este prima poruncă.
31 Iar a doua este asemenea ei: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.”
32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule! Adevărat ai spus că Dumnezeu este unul singur și că nu este altul în afară de El;
33 și că a-L iubi din toată inima, din toată priceperea, din tot sufletul și din toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele!”
34 Văzând că a răspuns cu înțelepciune, Isus i-a zis: „Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.”
Și nimeni nu mai îndrăznea să-I pună vreo întrebare.
35 Pe când dădea învățătură în Templu, Isus a luat cuvântul și a zis: „Cum de spun cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
36 Însuși David, vorbind prin Duhul Sfânt, a zis:
«Domnul I-a zis Domnului meu:
„Șezi la dreapta Mea,
până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut sub picioarele Tale.”»
37 Însuși David Îl numește deci «Domn»; atunci cum poate să fie El fiul lui?”
Și marea mulțime Îl asculta cu plăcere.
38 În învățătura pe care le-o dădea, le spunea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi și să fie salutați prin piețe,
39 care caută scaunele cele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe,
40 care înghit casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o osândă mult mai grea.”
41 Isus S-a așezat în fața vistieriei Templului și privea cum arunca mulțimea bani de aramă în vistierie. Mulți bogați aruncau sume mari.
42 A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un cuadrant.
43 Atunci Și-a chemat ucenicii și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat în vistierie mai mult decât toți ceilalți.
44 Căci toți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”