7
1 După ce a terminat de rostit toate cuvintele Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
2 Robul unui sutaș, la care acesta ținea foarte mult, era bolnav și pe moarte.
3 Auzind despre Isus, sutașul a trimis la El niște bătrâni ai iudeilor, ca să-L roage să vină și să-i scape robul.
4 Când au ajuns la Isus, ei L-au rugat stăruitor, zicând: „Merită să-i faci acest bine,
5 căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga.”
6 Isus a mers cu ei. Dar când nu mai era departe de casă, sutașul a trimis niște prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu!
7 De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine; dar spune un cuvânt, și robul meu va fi vindecat!
8 Căci și eu sunt un om pus sub autoritate și am soldați în subordine; și când îi spun unuia: «Du-te!», se duce; și altuia: «Vino!», vine; și robului meu: «Fă aceasta!», o face.”
9 Când a auzit Isus aceste cuvinte, S-a mirat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care Îl urma: „Vă spun că nici chiar în Israel nu am găsit o credință atât de mare!”
10 Iar când cei trimiși s-au întors acasă, l-au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.
11 Curând după aceea, El S-a dus într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau mulți dintre ucenicii Săi și o mare mulțime.
12 Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus afară un mort, singurul fiu al mamei sale, iar ea era văduvă; și o mulțime mare din cetate era cu ea.
13 Când a văzut-o, Domnului I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!”
14 Apoi S-a apropiat și S-a atins de sicriu, iar cei ce îl duceau s-au oprit. El a zis: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!”
15 Atunci cel ce fusese mort s-a ridicat în capul oaselor și a început să vorbească. Și Isus l-a încredințat mamei sale.
16 Pe toți i-a cuprins frica și Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat între noi!” și „Dumnezeu a cercetat poporul Său!”
17 Și această veste despre El s-a răspândit în toată Iudeea și în tot ținutul din împrejurimi.
18 Ucenicii lui Ioan i-au dat de știre despre toate aceste lucruri.
19 Atunci Ioan a chemat la el pe doi dintre ucenicii săi și i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu ești Cel ce vine sau să așteptăm pe altul?”
20 Ajungând la El, oamenii aceia I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: «Tu ești Cel ce vine sau să așteptăm pe altul?»”
21 Chiar în ceasul acela, El a vindecat pe mulți de boli, de plăgi și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.
22 Și, răspunzând, Isus le-a zis: „Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ce ați văzut și ați auzit: orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați, iar săracilor li se vestește Vestea Bună.
23 Și ferice de acela care nu găsește în Mine niciun prilej de poticnire!”
24 După ce au plecat trimișii lui Ioan, El a început să vorbească mulțimilor cu privire la Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?
25 Dar atunci, ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine strălucitoare și trăiesc în desfătări sunt în palatele regilor.
26 Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, și chiar mai mult decât un profet.
27 El este acela despre care este scris:
«Iată, îl trimit pe mesagerul Meu înaintea feței Tale,
care Îți va pregăti calea înaintea Ta.»
28 Căci vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu este niciun profet mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.”
29 Tot poporul care L-a auzit, și chiar vameșii, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, fiind botezați cu botezul lui Ioan;
30 dar fariseii și învățătorii Legii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei, nefiind botezați de el.
31 „Cu ce îi voi compara deci pe oamenii din această generație? Cu cine se aseamănă ei?
32 Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii către alții, zicând: «V-am cântat din fluier, și nu ați jucat; am cântat de jale, și nu ați plâns!»
33 Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine și nebând vin, și ziceți: «Are demon!»
34 A venit Fiul Omului, mâncând și bând, și ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!»
35 Și totuși, înțelepciunea este dovedită dreaptă de către toți copiii ei.”
36 Unul dintre farisei L-a invitat să mănânce cu el. El a intrat în casa fariseului și S-a așezat la masă.
37 Și iată că o femeie din cetate, care era o păcătoasă, aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir.
38 Ea a stat în spate, lângă picioarele Lui, plângând; și a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei, le-a șters cu părul capului ei, I-a sărutat picioarele și le-a uns cu mir.
39 Când a văzut aceasta, fariseul care Îl invitase și-a zis în sinea lui: „Omul acesta, dacă ar fi profet, și-ar da seama cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
40 Răspunzând, Isus i-a zis: „Simone, am să-ți spun ceva.”
El a zis: „Spune, Învățătorule!”
41 „Un creditor avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
42 Fiindcă ei nu aveau cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care dintre ei îl va iubi mai mult?”
43 Simon a răspuns: „Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult.”
El i-a zis: „Ai judecat drept.”
44 Și, întorcându-Se spre femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, și nu Mi-ai dat apă pentru picioare; dar ea Mi-a udat picioarele cu lacrimile ei și le-a șters cu părul capului ei.
45 Tu nu Mi-ai dat nicio sărutare; dar ea, de când am intrat, nu a încetat să-Mi sărute picioarele.
46 Tu nu Mi-ai uns capul cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
47 De aceea îți spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.”
48 Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îți sunt iertate!”
49 Cei ce ședeau la masă împreună cu El au început să zică în sinea lor: „Cine este Acesta, care iartă chiar și păcatele?”
50 Dar El i-a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace!”