9
1 În timp ce trecea, Isus a văzut un om orb din naștere. 2 Ucenicii Săi L-au întrebat: „Rabi, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”
3 Isus a răspuns: „Nici omul acesta nu a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut așa pentru ca în el să fie arătate lucrările lui Dumnezeu. 4 Cât este ziuă, Eu trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. 5 Cât timp sunt în lume, sunt Lumina lumii.” 6 După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină din salivă, a uns cu tină ochii orbului 7 și i-a zis: „Du-te și spală-te în scăldătoarea Siloamului!” (care se traduce „Trimis”). El s-a dus deci, s-a spălat și s-a întors văzând.
8 Vecinii și cei ce-l cunoșteau dinainte ca fiind cerșetor ziceau: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” 9 Unii ziceau: „El este!” Alții ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.”
Dar el însuși zicea: „Eu sunt!”
10 Ei l-au întrebat: „Atunci cum ți s-au deschis ochii?”
11 El a răspuns: „Omul numit Isus a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te la scăldătoarea Siloamului și spală-te!» Deci m-am dus, m-am spălat și mi-am căpătat vederea.”
12 Ei l-au întrebat: „Unde este Acela?”
El a zis: „Nu știu.”
13 L-au dus la farisei pe cel ce fusese orb. 14 Și era o zi de Sabat când Isus făcuse tina și-i deschisese ochii. 15 Așadar, și fariseii l-au întrebat din nou cum și-a căpătat vederea. Iar el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat și văd.”
16 Atunci unii dintre farisei ziceau: „Omul Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul.”
Alții însă ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?” Și era dezbinare între ei.
17 L-au întrebat deci din nou pe orb: „Tu ce spui despre El, în privința faptului că ți-a deschis ochii?”
El a zis: „Este un profet!”
18 Iudeii nu au crezut că fusese orb și că-și căpătase vederea, până când i-au chemat pe părinții celui ce-și recăpătase vederea 19 și i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, despre care spuneți că s-a născut orb? Atunci cum de vede acum?”
20 Părinții lui au răspuns: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; 21 dar cum de vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu știm. Întrebați-l pe el; este în toată firea, va vorbi el însuși despre sine.” 22 Părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră deja că, dacă Îl va mărturisi cineva pe Isus ca fiind Cristosul, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinții lui: „Este în toată firea; întrebați-l pe el.”
24 L-au chemat deci a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că Omul Acesta este un păcătos.”
25 El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu știu; un singur lucru știu: că eram orb, și acum văd!”
26 Ei l-au întrebat din nou: „Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?”
27 El le-a răspuns: „V-am spus deja, și nu ați ascultat. De ce vreți să auziți iarăși? Nu cumva vreți să deveniți și voi ucenicii Lui?”
28 Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Aceluia, dar noi suntem ucenicii lui Moise! 29 Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu; dar Acesta nu știm de unde este.”
30 Omul le-a răspuns: „Tocmai în aceasta stă lucrul uimitor: că voi nu știți de unde este, și totuși mie mi-a deschis ochii! 31 Știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.✡ 32 De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. 33 Dacă Omul Acesta nu ar fi de la Dumnezeu, nu ar putea face nimic.”
34 Ei i-au răspuns: „Tu ești născut cu totul în păcate, și ne înveți tu pe noi?” Și l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară și, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
36 El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?”
37 Isus i-a zis: „L-ai și văzut; Cel care vorbește cu tine, Acela este!”
38 El a zis: „Cred, Doamne!” Și I s-a închinat.
39 Apoi Isus a zis: „Eu am venit în această lume pentru judecată: ca aceia care nu văd să vadă, iar cei care văd să ajungă orbi.”
40 Unii dintre fariseii care erau cu El, când au auzit acestea, I-au zis: „Dar ce, și noi suntem orbi?”
41 Isus le-a răspuns: „Dacă ați fi orbi, nu ați avea păcat; dar acum ziceți: «Vedem!» Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.”
✡ 9:31 Psalmii 66:18; Proverbele 15:29; 28:9