8
1 iar Isus S-a dus pe Muntele Măslinilor.
2 Dis-de-dimineață, a venit din nou în templu, și tot poporul a venit la El. El S-a așezat și-i învăța.
3 Atunci cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter; au pus-o în mijloc
4 și I-au zis: „Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar când săvârșea adulterul.
5 În Legea noastră, Moise ne-a poruncit ca astfel de femei să fie ucise cu pietre. Tu dar ce spui despre ea?”
6 Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru a avea cu ce să-L învinuiască.
Dar Isus S-a aplecat și scria cu degetul pe pământ.
7 Fiindcă ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, acela să arunce primul cu piatra în ea!”
8 Apoi S-a aplecat din nou și scria pe pământ cu degetul.
9 Când au auzit ei acestea, mustrați de cugetul lor, au ieșit unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă; și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
10 Atunci Isus S-a ridicat și, văzând-o doar pe ea, i-a zis: „Femeie, unde sunt învinuitorii tăi? Nu te-a osândit nimeni?”
11 Ea a zis: „Nimeni, Doamne.”
Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și, de acum înainte, să nu mai păcătuiești!”
12 Isus le-a vorbit din nou, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”
13 Atunci fariseii I-au zis: „Tu depui mărturie despre Tine Însuți; mărturia Ta nu este adevărată.”
14 Isus le-a răspuns: „Chiar dacă Eu depun mărturie despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, pentru că știu de unde am venit și încotro Mă duc; dar voi nu știți nici de unde am venit, nici încotro Mă duc.
15 Voi judecați după înfățișarea trupească; Eu nu judec pe nimeni.
16 Și chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci sunt Eu și Tatăl, care M-a trimis.
17 În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.
18 Eu sunt Cel ce depun mărturie despre Mine Însumi, și totodată depune mărturie despre Mine și Tatăl, care M-a trimis.”
19 Ei I-au zis: „Unde este Tatăl Tău?”
Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, L-ați cunoaște și pe Tatăl Meu.”
20 Aceste cuvinte le-a rostit Isus în locul unde era vistieria, pe când dădea învățătură în templu. Și nimeni nu L-a prins, fiindcă ceasul Lui nu sosise încă.
21 Isus le-a zis din nou: „Eu Mă duc, și Mă veți căuta, dar veți muri în păcatul vostru. Acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.”
22 Atunci iudeii ziceau: „Nu cumva are de gând să-Și ia viața, de zice: «Acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni»?”
23 El le-a zis: „Voi sunteți de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.
24 De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.”
25 Ei L-au întrebat: „Cine ești Tu?”
Isus le-a zis: „Tocmai ceea ce vă spun de la început!
26 Am multe de spus și de judecat cu privire la voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat, și Eu spun lumii tocmai ce am auzit de la El.”
27 Ei nu au înțeles că le vorbea despre Tatăl.
28 Atunci Isus le-a zis: „Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc aceste lucruri așa cum M-a învățat Tatăl Meu.
29 Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că Eu fac întotdeauna lucrurile care-I sunt plăcute.”
30 Pe când vorbea El astfel, mulți au crezut în El.
31 Isus le-a zis deci iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei;
32 veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va elibera.”
33 Ei I-au răspuns: „Noi suntem urmașii lui Avraam și niciodată nu am fost robii nimănui. Cum de spui Tu: «Veți deveni liberi»?”
34 Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.
35 Și robul nu rămâne în casă pe vecie; Fiul însă rămâne pe vecie.
36 Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi.
37 Știu că sunteți urmașii lui Avraam; dar căutați să Mă omorâți, pentru că nu găsește loc în voi cuvântul Meu.
38 Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceți ceea ce ați văzut la tatăl vostru.”
39 Ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam.”
Isus le-a zis: „Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.
40 Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam nu a făcut!
41 Voi faceți faptele tatălui vostru.”
Ei I-au zis: „Noi nu suntem născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu!”
42 Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi, căci Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit; fiindcă nu am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
43 De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul Meu.
44 Voi aveți drept tată pe diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaș și nu a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți.
46 Cine dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”
48 Iudeii I-au răspuns: „Nu spunem noi bine că ești samaritean și că ai demon?”
49 Isus a răspuns: „Eu nu am demon, ci Îl cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi Mă necinstiți pe Mine.
50 Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută și care judecă.
51 Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci.”
52 Atunci iudeii I-au zis: „Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții de asemenea, iar Tu spui: «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veci.»
53 Ești Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Și profeții au murit! Cine te crezi Tu?”
54 Isus a răspuns: „Dacă Mă proslăvesc Eu Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu este Cel ce Mă proslăvește, El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru.
55 Și totuși voi nu L-ați cunoscut, dar Eu Îl cunosc; iar dacă aș spune că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc cuvântul Lui.
56 Părintele vostru Avraam ajubit de bucurie că avea să vadă ziua Mea; și a văzut-o și s-a bucurat.”
57 Iudeii I-au zis: „Nu ai încă nici cincizeci de ani și L-ai văzut pe Avraam?”
58 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se fi născut Avraam, EU SUNT.”
59 Atunci au luat pietre ca să arunce în El; dar Isus S-a ascuns și a ieșit din templu, trecând prin mijlocul lor. Și astfel a plecat de acolo.