27
1 Când s-a făcut dimineață, toți mai-marii preoților și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare. 2 După ce L-au legat, L-au dus și L-au dat pe mâna guvernatorului Ponțiu Pilat.
3 Atunci Iuda, cel ce Îl trădase, când a văzut că Isus a fost condamnat, a fost cuprins de remușcări și a adus înapoi cei treizeci de arginți mai-marilor preoților și bătrânilor, 4 spunând: „Am păcătuit, căci am trădat sânge nevinovat!”
Ei însă au spus: „Ce ne pasă nouă? Treaba ta!”
5 El a aruncat arginții în Sanctuar, a plecat și s-a dus de s-a spânzurat.
6 Mai-marii preoților au strâns arginții și au spus: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preț de sânge.” 7 Și, după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu ei țarina olarului, ca loc de îngropare pentru străini. 8 De aceea țarina aceea a fost numită „Țarina Sângelui” până în ziua de astăzi. 9 Atunci s-a împlinit ceea ce fusese rostit prin profetul Ieremia,* care spune:
„Au luat cei treizeci de arginți,
prețul Celui prețuit,
pe care L-au prețuit unii dintre fiii lui Israel,
10 și i-au dat pe țarina olarului,
așa cum mi-a poruncit Domnul.”✡
11 Isus a stat înaintea guvernatorului; și guvernatorul L-a întrebat, spunând: „Tu ești Regele iudeilor?”
Iar Isus i-a răspuns: „Tu o spui.”
12 Dar, în timp ce era acuzat de mai-marii preoților și de bătrâni, El n-a răspuns nimic. 13 Atunci Pilat I-a spus: „Nu auzi câte lucruri mărturisesc ei împotriva Ta?”
14 Dar El nu i-a răspuns la nicio acuzație, astfel încât guvernatorul se mira foarte tare.
15 La sărbătoare, guvernatorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat, pe care îl voiau ei. 16 Aveau atunci un întemnițat vestit, numit Baraba. 17 Deci, când erau ei adunați, Pilat i-a întrebat: „Pe cine vreți să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Isus, care este numit Hristos?” 18 Căci știa că din invidie Îl dăduseră pe mâna lui.
19 Pe când ședea el pe scaunul de judecată, soția lui a trimis să i se spună: „Să nu ai nimic de-a face cu acel Om drept, căci astăzi am suferit mult în vis din cauza Lui!”
20 Dar mai-marii preoților și bătrânii au înduplecat mulțimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. 21 Răspunzând, guvernatorul i-a întrebat: „Pe care dintre cei doi vreți să vi-l eliberez?”
Ei au spus: „Pe Baraba!”
22 Pilat le-a spus: „Dar ce să fac cu Isus, care este numit Hristos?”
Toți au spus: „Să fie răstignit!”
23 Guvernatorul a întrebat: „Dar ce rău a făcut?”
Ei însă strigau și mai tare, spunând: „Să fie răstignit!”
24 Când a văzut Pilat că nu ajunge la nimic, ci că, dimpotrivă, se face mai multă tulburare, a luat apă și și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui Om drept; treaba voastră!”
25 Și tot poporul, răspunzând, a spus: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri!”
26 Atunci el li l-a eliberat pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să fie biciuit, L-a dat să fie răstignit.
27 Atunci soldații guvernatorului L-au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată cohorta. 28 L-au dezbrăcat și au pus pe El o mantie stacojie. 29 După ce au împletit o coroană de spini, I-au pus-o pe cap, și I-au pus o trestie în mâna dreaptă; apoi îngenuncheau înaintea Lui și își băteau joc de El, spunând: „Plecăciune, Regele iudeilor!” 30 Și Îl scuipau, luau trestia și Îl loveau în cap. 31 După ce și-au bătut joc de El, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
32 Pe când ieșeau, au întâlnit un om din Cirene, numit Simon; și l-au silit să ducă crucea lui Isus. 33 Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă „Locul Craniului”, 34 I-au dat să bea vin acru† amestecat cu fiere;‡ dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea. 35 După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei, trăgând la sorți;§ 36 apoi s-au așezat și Îl păzeau acolo. 37 Deasupra capului Său au pus scrisă vina Lui: „ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR.”
38 Împreună cu El au fost răstigniți doi tâlhari: unul la dreapta și unul la stânga Lui.
39 Trecătorii Îl batjocoreau, clătinând din cap 40 și spunând: „Tu, care dărâmi Templul și-l zidești la loc în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!”
41 Tot așa și mai-marii preoților, împreună cu cărturarii, cu fariseii* și cu bătrânii, își băteau joc de El și spuneau: 42 „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Dacă este El Regele lui Israel, să coboare acum de pe cruce, și vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă Îl iubește! Căci a spus: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!»” 44 Chiar și tâlharii care fuseseră răstigniți împreună cu El Îl insultau în același fel.
45 De la ceasul al șaselea† s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea.‡ 46 Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lima§ sabahtani?” — adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”✡
47 Când au auzit, unii dintre cei ce stăteau acolo spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie!”
48 Și îndată unul dintre ei a alergat, a luat un burete, l-a umplut cu oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea. 49 Dar ceilalți spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!”
50 Iar Isus a strigat din nou cu glas tare și Și-a dat duhul.
51 Și iată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, 52 mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care adormiseră au fost înviate. 53 Ei au ieșit din morminte după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
54 Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat foarte tare, spunând: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”
55 Erau acolo și multe femei, care priveau de departe; ele Îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-I. 56 Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iose, și mama fiilor lui Zebedei.
57 Când s-a lăsat seara, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care devenise și el ucenic al lui Isus. 58 El s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea trupul. 59 Iosif a luat trupul, l-a înfășurat într-o pânză curată de in 60 și l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat. 61 Iar Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo, șezând în fața mormântului.
62 A doua zi, care urma după Ziua Pregătirii, mai-marii preoților și fariseii s-au adunat la Pilat 63 și i-au spus: „Stăpâne, ne-am amintit că înșelătorul acela, pe când era încă în viață, a spus: «După trei zile voi învia.» 64 Poruncește, deci, ca mormântul să fie păzit cu strășnicie până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea, să-L fure și să spună poporului: «A înviat din morți!» Atunci înșelăciunea aceasta din urmă va fi mai rea decât cea dintâi.”
65 Pilat le-a spus: „Aveți o gardă; mergeți și păziți-l cum știți!” 66 Ei s-au dus și au asigurat mormântul, sigilând piatra și punând garda de pază.
* 27:9 Unele manuscrise omit „Ieremia”. ✡ 27:10 Zaharia 11:12-13; Ieremia 19:1-13; 32:6-9 † 27:34 sau „oțet”. ‡ 27:34 Fierea este o substanță uleioasă de culoare verde-închis, cu gust amar, extrasă din pelin, având un efect narcotic. § 27:35 TR adaugă „ca să se împlinească ceea ce fusese rostit de profetul: «Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.»” [vezi Psalmii 22:18 și Ioan 19:24]. * 27:41 TR omite „cu fariseii”. † 27:45 ora 12:00 la amiază. ‡ 27:45 ora 3:00 după-amiaza. § 27:46 TR redă „lama” în loc de „lima”. ✡ 27:46 Psalmii 22:1