26
1 Când a terminat Isus toate aceste cuvinte, le-a spus ucenicilor Săi: 2 „Știți că peste două zile va fi Paștele, și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.”
3 Atunci mai-marii preoților, cărturarii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea marelui preot, care se numea Caiafa, 4 și s-au sfătuit împreună cum să-L prindă pe Isus cu vicleșug și să-L omoare. 5 Dar spuneau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor.”
6 Pe când Se afla Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul, 7 s-a apropiat de El o femeie care avea un vas de alabastru cu mir foarte scump; și, pe când stătea El la masă, ea I l-a turnat pe cap. 8 Văzând aceasta, ucenicii s-au indignat și au spus: „La ce bun risipa aceasta? 9 Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, iar banii să fie dați săracilor.”
10 Cunoscând lucrul acesta, Isus le-a spus: „De ce îi faceți supărare femeii? Căci a făcut o faptă bună față de Mine. 11 Fiindcă pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. 12 Turnând acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13 Adevărat vă spun că, oriunde va fi predicată această Veste Bună, în întreaga lume, se va spune și ce a făcut această femeie, spre pomenirea ei.”
14 Atunci unul dintre cei doisprezece, cel numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la mai-marii preoților 15 și le-a spus: „Ce vreți să-mi dați, și eu Îl voi da pe mâna voastră?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți. 16 Și de atunci el căuta un prilej potrivit ca să-L trădeze.
17 În prima zi a Pâinilor Nedospite, ucenicii s-au apropiat de Isus și I-au spus: „Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci Paștele?”
18 El a spus: „Mergeți în cetate la cutare om și spuneți-i: «Învățătorul spune: Timpul Meu este aproape; la tine voi ține Paștele împreună cu ucenicii Mei.»”
19 Ucenicii au făcut așa cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.
20 Când s-a lăsat seara, El S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. 21 Și, pe când mâncau ei, El a spus: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.”
22 Ei s-au întristat foarte tare și au început să-I spună fiecare: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”
23 Răspunzând, El a spus: „Cel ce a întins mâna în blid împreună cu Mine, acela Mă va trăda. 24 Fiul Omului pleacă, într-adevăr, așa cum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Ar fi fost mai bine pentru omul acela să nu se fi născut!”
25 Răspunzând, Iuda, cel ce Îl trăda, a întrebat: „Nu cumva sunt eu, Rabi?”
El i-a spus: „Tu ai spus-o.”
26 Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a mulțumit,* a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, spunând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” 27 Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit, li l-a dat, spunând: „Beți toți din el; 28 căci acesta este sângele Meu, sângele noului legământ, care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor. 29 Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua aceea când îl voi bea cu voi din nou în Împărăția Tatălui Meu.”
30 După ce au cântat un imn, au ieșit spre Muntele Măslinilor.
31 Atunci Isus le-a spus: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: «Voi lovi Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.»✡ 32 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
33 Răspunzând, Petru I-a spus: „Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu mă voi poticni!”
34 Isus i-a spus: „Adevărat îți spun că, în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
35 Petru I-a spus: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine!” Și toți ucenicii au spus la fel.
36 Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a spus ucenicilor: „Ședeți aici, până Mă voi duce acolo să Mă rog.” 37 I-a luat cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească adânc. 38 Atunci Isus le-a spus: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!”
39 Apoi a mers puțin mai înainte, S-a aruncat cu fața la pământ și S-a rugat, spunând: „Tatăl Meu, dacă este cu putință, facă-se ca paharul acesta să treacă de la Mine! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.”
40 S-a întors la ucenici, i-a găsit dormind și i-a spus lui Petru: „Așadar, n-ați fost în stare să vegheați un singur ceas împreună cu Mine? 41 Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, într-adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42 S-a îndepărtat a doua oară și S-a rugat, spunând: „Tatăl Meu, dacă nu poate să treacă acest pahar fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43 Când a venit din nou, i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreunați de somn. 44 I-a lăsat, S-a îndepărtat iarăși și S-a rugat a treia oară, spunând aceleași cuvinte. 45 Apoi a venit la ucenici și le-a spus: „Dormiți de-acum și odihniți-vă! Iată că s-a apropiat ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoșilor. 46 Ridicați-vă, haideți să mergem; iată, s-a apropiat cel ce Mă trădează!”
47 Și, pe când vorbea El încă, iată că a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o mulțime mare, cu săbii și cu ciomege, trimisă de mai-marii preoților și de bătrânii poporului. 48 Cel ce Îl trăda le dăduse un semn, spunând: „Cel pe care Îl voi săruta, Acela este; prindeți-L!” 49 Imediat s-a apropiat de Isus și I-a spus: „Plecăciune, Rabi!” Și L-a sărutat.
50 Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru ce ai venit?”
Atunci ei s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus și L-au prins. 51 Și iată, unul dintre cei ce erau cu Isus și-a întins mâna, și-a tras sabia, l-a lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea.
52 Atunci Isus i-a spus: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri! 53 Sau crezi că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu, iar El Mi-ar pune îndată la dispoziție mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar atunci cum s-ar mai împlini Scripturile, care spun că așa trebuie să se întâmple?”
55 În ceasul acela, Isus a spus mulțimilor: „Ați ieșit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți? În fiecare zi ședeam în Templu, dând învățătură, și nu M-ați prins. 56 Dar toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeților.”
Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au fugit.
57 Cei ce Îl prinseseră pe Isus L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunați cărturarii și bătrânii. 58 Iar Petru Îl urmărea de departe, până la curtea marelui preot; a intrat înăuntru și s-a așezat împreună cu paznicii, ca să vadă sfârșitul.
59 Mai-marii preoților, bătrânii și întregul Sinedriu căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî; 60 dar n-au găsit niciuna, cu toate că s-au înfățișat mulți martori mincinoși. La urmă însă s-au înfățișat doi martori mincinoși 61 și au spus: „Acesta a zis: «Pot să dărâm Templul lui Dumnezeu și să-l zidesc la loc în trei zile.»”
62 Marele preot s-a ridicat și I-a spus: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?” 63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot I-a spus: „Te pun să juri pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!”
64 Isus i-a răspuns: „Tu ai spus-o! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo Îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta Puterii și venind pe norii cerului.”
65 Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele, spunând: „A rostit o blasfemie! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfemia Lui! 66 Ce credeți?”
Răspunzând, ei au spus: „Este vinovat și merită moartea!” 67 Atunci L-au scuipat în față și L-au bătut cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, 68 spunând: „Profețește-ne, Hristoase: cine Te-a lovit?”
69 Petru ședea afară, în curte. O slujnică s-a apropiat de el, spunând: „Și tu erai cu Isus Galileeanul!”
70 Dar el a tăgăduit înaintea tuturor, spunând: „Nu știu ce vrei să spui.”
71 Când a ieșit el spre poartă, l-a văzut o altă slujnică și le-a spus celor de acolo: „Și acesta era cu Isus Nazarineanul!”
72 El a tăgăduit din nou, cu jurământ: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!”
73 Peste puțin timp, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și i-au spus lui Petru: „Cu siguranță și tu ești unul dintre ei, căci și felul tău de a vorbi te dă de gol!”
74 Atunci el a început să se blesteme și să jure: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!”
Și îndată a cântat cocoșul. 75 Atunci Petru și-a amintit de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Mai înainte de a cânta cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și, ieșind afară, a plâns cu amar.
* 26:26 TR redă „a binecuvântat” în loc de „a mulțumit”. ✡ 26:31 Zaharia 13:7