17
1 După șase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus deoparte, pe un munte înalt. 2 El S-a schimbat la față* înaintea lor: fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele I s-au făcut albe ca lumina. 3 Și iată, Moise și Ilie li s-au arătat, stând de vorbă cu El.
4 Atunci Petru a luat cuvântul și I-a spus lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, să facem aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
5 Pe când vorbea el încă, iată că i-a umbrit un nor luminos; și iată, din nor s-a auzit un glas care spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea; de El să ascultați!”
6 Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu fețele la pământ și s-au înspăimântat foarte tare. 7 Dar Isus S-a apropiat, i-a atins și le-a spus: „Ridicați-vă și nu vă temeți!” 8 Când și-au ridicat ei ochii, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
9 Pe când coborau din munte, Isus le-a poruncit, spunând: „Să nu spuneți nimănui despre această vedenie, până când Fiul Omului va învia din morți.”
10 Ucenicii L-au întrebat, spunând: „Atunci de ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?”
11 Răspunzând, Isus le-a spus: „Este adevărat că Ilie vine mai întâi și va așeza din nou toate lucrurile; 12 dar vă spun că Ilie a și venit, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el tot ce au vrut. Tot așa are să sufere și Fiul Omului din partea lor.” 13 Atunci ucenicii au înțeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
14 Când au ajuns la mulțime, s-a apropiat de El un om care a îngenuncheat înaintea Lui și I-a spus: 15 „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este epileptic și suferă cumplit: de multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. 16 L-am adus la ucenicii Tăi, dar ei n-au putut să-l vindece.”
17 Răspunzând, Isus a spus: „O, generație necredincioasă și stricată! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți-l aici, la Mine!” 18 Isus a mustrat demonul, și el a ieșit din băiat; și băiatul s-a vindecat chiar din ceasul acela.
19 Atunci ucenicii s-au apropiat de Isus deoparte și L-au întrebat: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”
20 El le-a spus: „Din cauza necredinței voastre. Căci adevărat vă spun: dacă ați avea credință cât un bob de muștar, ați spune muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!», și s-ar muta; și nimic nu v-ar fi cu neputință. 21 Dar acest soi de demoni nu iese decât prin rugăciune și post.”†
22 Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a spus: „Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor. 23 Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat.”
Și ei s-au întristat foarte tare.
24 Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau darea de două drahme‡ s-au apropiat de Petru și i-au spus: „Învățătorul vostru nu plătește cele două drahme?” 25 El a răspuns: „Ba da.”
Când a intrat în casă, Isus i-a luat-o înainte, spunând: „Ce crezi, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?”
26 Petru I-a răspuns: „De la străini.”
Isus i-a spus: „Prin urmare, fiii sunt scutiți. 27 Dar, ca să nu le fim o pricină de poticnire, du-te la mare, aruncă undița și trage afară primul pește care iese. Deschide-i gura, și vei găsi în ea un stater.§ Ia-l și dă-le-l pentru Mine și pentru tine.”
* 17:2 sau „S-a transfigurat”. † 17:21 NU omite versetul 21. ‡ 17:24 O didrahmă este o monedă grecească de argint care valora 2 drahme, aproximativ cât 2 dinari romani sau plata pentru 2 zile de muncă. Era folosită în mod obișnuit pentru a plăti taxa Templului de o jumătate de șekel, deoarece 2 drahme valorau o jumătate de șekel de argint. Un șekel cântărea aproximativ 10 grame. § 17:27 Un stater este o monedă de argint echivalentă cu patru drahme atice sau două drahme alexandrine, adică un șekel evreiesc: exact cât să acopere taxa Templului de o jumătate de șekel pentru două persoane. Un șekel cântărea aproximativ 10 grame, de obicei sub forma unei monede de argint.