4
1 Pe când le vorbeau ei oamenilor, au venit la ei preoții, căpetenia gărzii Templului și saducheii.
2 Aceștia erau foarte deranjați pentru că îi învățau pe oameni și vesteau în Isus învierea din morți.
3 Au pus mâna pe ei și i-au aruncat în închisoare până a doua zi, pentru că era deja seară.
4 Dar mulți dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut, iar numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii.
5 A doua zi, conducătorii, bătrânii și cărturarii s-au adunat la Ierusalim.
6 Erau acolo marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei din neamul marilor preoți.
7 I-au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au luat la întrebări: „Prin ce putere sau în ce nume ați făcut voi lucrul acesta?”
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Conducători ai poporului și bătrâni ai lui Israel!
9 Dacă suntem trași la răspundere astăzi pentru o faptă bună făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat acesta,
10 să vă fie cunoscut tuturor și întregului popor Israel că în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care L-ați răstignit și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, stă omul acesta sănătos înaintea voastră.
11 El este «piatra disprețuită de voi, zidarii, care a ajuns piatra din capul unghiului.»
12 În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.”
13 Când au văzut curajul lui Petru și al lui Ioan și au înțeles că erau oameni neînvățați și de rând, s-au mirat; și au recunoscut că fuseseră cu Isus.
14 Mai mult, văzându-l pe omul vindecat stând împreună cu ei, nu mai aveau ce să zică împotrivă.
15 Le-au poruncit să iasă afară din Sinedriu și s-au sfătuit între ei,
16 zicând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci, într-adevăr, un semn remarcabil a fost făcut prin ei, este evident pentru toți locuitorii Ierusalimului și nu-l putem nega.
17 Dar, ca să nu se răspândească mai departe în popor vestea, să-i amenințăm cu asprime să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18 I-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai învețe absolut deloc în Numele lui Isus.
19 Dar Petru și Ioan au răspuns: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai degrabă decât de Dumnezeu!
20 Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit.”
21 După ce i-au mai amenințat din nou, le-au dat drumul, negăsind niciun motiv ca să-i pedepsească din cauza poporului, pentru că toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul în care se făcuse această minune de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23 Fiind eliberați, s-au dus la ai lor și le-au povestit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii.
24 Când au auzit ei lucrul acesta, și-au ridicat glasul într-un gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu ești Dumnezeul care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele;
25 care, prin gura slujitorului Tău David, ai zis:
«Pentru ce se întărâtă neamurile
și popoarele plănuiesc lucruri deșarte?
26 Împărații pământului se ridică,
iar conducătorii se adună împreună
împotriva Domnului și împotriva Hristosului Său.»
27 Căci, cu adevărat, atât Irod, cât și Ponțiu Pilat, cu neamurile și popoarele lui Israel, s-au adunat împreună împotriva Sfântului Tău Slujitor Isus, pe care L-ai uns,
28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și planul Tău.
29 Iar acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă-le slujitorilor Tăi puterea să vestească cuvântul Tău cu tot curajul,
30 în timp ce Îți întinzi mâna ca să vindeci, și să se facă semne și minuni prin Numele Sfântului Tău Slujitor Isus!”
31 După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul în care erau adunați; toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că ceva din bunurile lui este al său, ci aveau toate lucrurile în comun.
33 Apostolii mărturiseau cu mare putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți.
34 Căci nu era nimeni printre ei care să ducă lipsă. Toți cei care aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute
35 și îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, pe care apostolii îl mai numeau și Barnaba (care tradus înseamnă Fiu al încurajării), un levit, cipriot de neam,
37 având un câmp, l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.