1 Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, i-au predat pe Pavel și pe alți câțiva prizonieri unui sutaș numit Iuliu, din regimentul lui Augustus. 2 Ne-am urcat într-o corabie din Adramit, care urma să plece spre porturile de pe coasta Asiei, și am pornit pe mare. Era cu noi și Aristarh, un macedonean din Tesalonic. 3 A doua zi am acostat la Sidon. Iuliu s-a purtat blând cu Pavel și i-a dat voie să se ducă la prietenii lui ca să fie îngrijit. 4 Plecând de acolo, am navigat la adăpostul insulei Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. 5 După ce am traversat marea din dreptul Ciliciei și al Pamfiliei, am ajuns la Mira din Licia. 6 Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria care naviga spre Italia și ne-a îmbarcat pe ea. 7 Navigând încet timp de mai multe zile și ajungând cu greu în dreptul Cnidului, vântul nu ne-a mai lăsat să înaintăm. Am mers așadar la adăpostul Cretei, în dreptul capului Salmone. 8 Navigând cu greu de-a lungul ei, am ajuns într-un loc numit „Porturile Bune”, aproape de cetatea Lasea.

9 Fiindcă trecuse mult timp, iar călătoria pe mare devenise deja periculoasă, deoarece trecuse deja ziua Postului, Pavel a început să-i avertizeze, 10 zicându-le: „Bărbaților, văd că navigarea aceasta va fi cu necazuri și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.” 11 Dar sutașul a ascultat mai mult de căpitan și de proprietarul corabiei decât de cuvintele spuse de Pavel. 12 Și pentru că portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo, sperând ca printr-un mijloc sau altul să poată ajunge la Fenix și să ierneze acolo, care este un port din Creta cu deschidere spre sud-vest și nord-vest.

13 Când a început să sufle ușor vântul de sud, crezând că și-au atins scopul, au ridicat ancora și au mers pe lângă coasta Cretei, aproape de țărm. 14 Dar, nu după mult timp, s-a stârnit un vânt de furtună dinspre insulă, numit Eurachilon.* 15 Corabia a fost luată de vânt și nu-i putea ține piept, așa că ne-am lăsat purtați în voia lui. 16 Trecând repede la adăpostul unei insulițe numită Clauda, abia am reușit să asigurăm barca. 17 După ce au ridicat-o, au folosit frânghii pentru a încinge corabia pe dedesubt. Și, fiindcă se temeau să nu eșueze pe bancurile de nisip din Sirta, au coborât ancora de furtună, fiind purtați astfel. 18 Din cauză că eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce din încărcătură în mare. 19 A treia zi au aruncat cu mâinile lor uneltele corabiei. 20 Fiindcă mai multe zile n-au apărut nici soarele, nici stelele, iar o furtună deloc mică apăsa asupra noastră, orice speranță de salvare era acum pierdută.

21 După ce stătuseră mult timp fără să mănânce, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Bărbaților, trebuia să mă ascultați și să nu pornim din Creta, ca să fi evitat aceste necazuri și această pagubă. 22 Dar acum vă îndemn să fiți plini de curaj, căci nu se va pierde nicio viață dintre voi, ci numai corabia. 23 Căci un înger al Dumnezeului al cărui sunt și căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta 24 și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului. Și iată, Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare împreună cu tine.» 25 De aceea, bărbaților, prindeți curaj! Căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla exact așa cum mi s-a spus. 26 Însă trebuie să eșuăm pe o insulă.”

27 Când a venit a paisprezecea noapte în care eram purtați încoace și încolo pe Marea Adriatică, cam pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de un țărm. 28 Au măsurat adâncimea și au găsit douăzeci de stânjeni.† Mai încolo puțin au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.‡ 29 De teamă să nu ne lovim de stânci, au aruncat patru ancore la pupa și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30 Marinarii căutau să fugă din corabie și au coborât barca în mare, pretinzând că ar vrea să arunce ancore de la proră. 31 Dar Pavel a zis sutașului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați.” 32 Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă în apă.

33 Până să se facă ziuă, Pavel i-a rugat pe toți să mănânce ceva, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când stați în așteptare și postiți, fără să fi luat nimic în gură. 34 Vă rog deci să luați niște hrană, căci este pentru salvarea voastră. Niciunui dintre voi nu-i va pieri un fir de păr de pe cap.” 35 După ce a zis aceste cuvinte, a luat pâinea, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36 Toți au prins curaj și au luat și ei să mănânce. 37 În total, eram pe corabie două sute șaptezeci și șase de suflete. 38 După ce s-au săturat, au ușurat corabia aruncând grâul în mare. 39 Când s-a făcut ziuă, nu au recunoscut ținutul; dar au observat un golf cu o plajă, unde s-au hotărât, dacă va fi posibil, să eșueze corabia. 40 Au tăiat ancorele și le-au lăsat în mare, desfăcând în același timp și legăturile cârmelor. Au ridicat pânza de la proră în bătaia vântului și s-au îndreptat spre plajă. 41 Dar au nimerit într-un loc unde se întâlneau doi curenți și corabia a eșuat. Prora s-a înfipt și a rămas neclintită, iar pupa a început să se rupă sub violența valurilor.

42 Sfatul soldaților a fost să-i ucidă pe prizonieri, ca nu cumva să înoate vreunul și să scape. 43 Dar sutașul, dorind să-l salveze pe Pavel, i-a oprit de la planul lor și a poruncit ca cei care știu să înoate să se arunce primii în apă și să iasă la uscat, 44 iar ceilalți să vină după ei, unii pe scânduri, iar alții pe rămășițe din corabie. Așa s-a făcut că toți au scăpat în siguranță la uscat.