﻿Geneză.
5.
Aceasta este cartea generaţiilor lui Adam. În ziua în care Dumnezeu a creat om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 
Parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat şi i-a binecuvântat şi le-a pus numele lor, Adam, în ziua în care au fost creaţi. 
Şi Adam a trăit o sută treizeci de ani şi a născut un fiu în propria lui asemănare, după chipul lui, şi i-a pus numele Set; 
Şi zilele lui Adam, după ce a născut pe Set, au fost de opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele pe care Adam le-a trăit au fost nouă sute treizeci de ani; şi a murit. 
Şi Set a trăit o sută cinci ani şi a născut pe Enos; 
Şi Set a trăit, după ce a născut pe Enos, opt sute şapte ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; şi a murit. 
Şi Enos a trăit nouăzeci de ani şi a născut pe Cainan; 
Şi Enos a trăit, după ce a născut pe Cainan, opt sute cincisprezece ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani; şi a murit. 
Şi Cainan a trăit şaptezeci de ani şi a născut pe Mahalaleel; 
Şi Cainan a trăit, după ce a născut pe Mahalaleel, opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani; şi a murit. 
Şi Mahalaleel a trăit şaizeci şi cinci de ani şi a născut pe Iared; 
Şi Mahalaleel a trăit, după ce a născut pe Iared, opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Mahalaleel au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a murit. 
Şi Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi a născut pe Enoh; 
Şi Iared a trăit după ce a născut pe Enoh, opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani; şi a murit. 
Şi Enoh a trăit şaizeci şi cinci de ani şi a născut pe Metusala; 
Şi Enoh a umblat cu Dumnezeu, după ce a născut pe Metusala, trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani; 
Şi Enoh a umblat cu Dumnezeu: şi nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat. 
Şi Metusala a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi a născut pe Lameh; 
Şi Metusala a trăit, după ce a născut pe Lameh, şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Metusala au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani; şi a murit. 
Şi Lameh a trăit o sută optzeci şi doi de ani şi a născut un fiu; 
Şi i-a pus numele Noe, spunând: Acesta ne va mângâia pentru lucrarea noastră şi osteneala mâinilor noastre, din cauza pământului pe care Dumnezeu l-a blestemat. 
Şi Lameh a trăit, după ce a născut pe Noe, cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice; 
Şi toate zilele lui Lameh au fost şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; şi a murit. 
Şi Noe a fost în vârstă de cinci sute de ani; şi Noe a născut pe Sem, Ham şi Iafet. 
